Află cum testezi un produs nou folosind Facebook ADS

Află cum testezi un produs nou folosind Facebook ADS

Scris de: Stoica Octavian

Dacă gestionezi o afacere online, nu dorești să comanzi produse noi și să rămâi cu ele pe stoc. În următorul articol poți identifica o strategie prin care să testezi produsele noi pe care vrei să le comanzi folosind Facebook ADS și să te asiguri dacă acestea vor aduce profitul pe care ți-l dorești.

Aplicând aceasta strategie înainte de a-ți face un stoc de produse vei reuși să identifici care este audiența și tipul de creativ cele mai performante în raport cu produsul pe care dorești să-l vinzi, cât și dacă acel produs este profitabil pentru afacerea ta.

Astfel cu un buget mic investit înainte de a face un stoc de produse, poți elimina riscul de a avea pierderi mult mai mari, dacă produsele tale nu se vând.

Partea

1

Procesul de implementare al campaniilor de testare produs

1 Cum alegem audiența și tipul de creativ cele mai eficiente?

Pentru a obține cele mai bune rezultate la sfârșitul testării, în prima etapa trebuie să identificăm audiența și tipul de creativ cele mai eficiente în raport cu produsul pe care îl promovăm.

  • Pentru că obiectivul tău este cel de vânzare. Începe prin a crea o campanie cu obiectiv Conversions, optimizată pentru achiziții.
  • Pentru a identifica tipul de audiență care performează cel mai bine în raport cu produsul tău, creează 3 Seturi de Reclamă, cu buget la nivel de Ad-Set, cu 3 audiențe diferite ( de recomandat este să folosești o audiență de broad, una bazată pe interese și o audiență lookalike).
  • Pentru a identifica tipul de creativ care performează cel mai bine, ideal este să creezi 5 tipuri de creativ diferite ( Carusel cu poze diferite ale produsului, Video, Single Image, Video-slideshow cu poze, și Collection) . Pe fiecare Ad-Set se folosesc aceleași Ad-uri. Dacă nu dispui de 5 tipuri de creativ optează pentru 3.
  • Este recomandat să bugetezi 40 de lei/zi per Ad-set ( pentru un produs care costă între 120-150 lei, dacă produsul este mai scump, este recomandat să crești și bugetul zilnic).
  • Pentru ca Facebook să aibă timp să optimizeze este indicat să lași campania să ruleze timp de trei zile fără a aduce modificări
  • După 3 zile analizează ce ad-set a funcționat cel mai bine ce tipuri de creativ au avut cel mai mare succes și care sunt costurile pe CPC (cost per click), ATC (Add to Cart) și CTR (Click trough rate).

2 Cum scalăm rezultatele?

În următoarea etapă vei scala rezultatele obținute în prima etapă pentru a observa ce costuri vei avea pentru a vinde produsul și dacă acesta este profitabil pentru afacerea ta.

Astfel vei duplica campania pe care ai folosit-o, însă de data aceasta activezi CBO (Campagin Buget Optimiation) si vei acorda un buget de minim 120 lei per CBO pe zi.

  • Din cele 5 creative, le alegi pe top 3 cele mai performante și renunți la ultimele două. ( dacă ai folosit doar 3, renunți la cel mai slab performant dintre ele).
  • Mai adaugi două ad-sets similare cu top 2 cele mai performante din prima etapă. ( de exemplu dacă lookalike de 3% a avut succes, mai poți adăuga și de 5% și 7%).
  • Lași campania să ruleze timp de 4 zile fără a aduce modificări și după tragi concluziile.
  • Dacă nu ai rezultate o poți opri și mai devreme, dar indicat este să ruleze minim 3 zile.

Partea

2

Cum evaluăm rezultatele obținute?

1 Cum arată un produs câștigător?

 La finalul testului te uiți la CPA (costul per achiziție) și la câte produse s-au vândut, însă ia în calcul că nu trebuie sa fie în costul target în acest punct ( poți optimiza campania ulterior pentru a reduce costul), dar trebuie să se încadreze în anumiți parametrii.

  • Verifici mai ales costul pe ATC, dacă este similar cu ce ești obișnuit pe cont pe un produs asemănător, la CTR, Initiated Checkout VS Comenzi, la comentariile clienților și la orice alți indicatori care sunt relevanți pentru acel tip de site și afacere.

2 Concluzii

De menționat este că această strategie se aplică pe o afacere unde avem deja date cu care putem compara rezultatele pe care le obținem.

 Poate că ți se pare mult să oferi 850 de lei doar pentru a testa un produs, însă mulți folosesc aceasta strategie fără a avea produsul pe stoc. Însă, pune în balanță pierderile pe care le-ai avea dacă de exemplu îți faci un stoc cu 1000 de produse și nu le cumpără nimeni.

Te-a ajutat acest articol?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *