Cum să îți setezi obiectivele personale

Cum să îți setezi obiectivele personale

Scris de: Nedelcu Adina

Indiferent dacă ai visuri mici sau așteptări înalte, stabilirea obiectivelor  îți va permite să planifici modul în care dorești să evoluezi în viață. Unele realizări pot dura toată viața pentru a se împlini, în timp ce altele pot fi finalizate pe parcursul unei zile. Indiferent dacă stabilești obiective generale sau planifici obiective specifice realizabile, vei simți un sentiment de realizare și de valoare adăugată. Începutul poate părea descurajant, dar îți poți construi cu pași mici până și cel mai îndrăzneț vis.

Partea

1

Stabilirea obiectivelor realizabile

1 Determină obiectivele pe termen lung

Pune-ți câteva întrebări importante despre ce îți dorești să obții în viață. Ce vrei să obții: astăzi, într-un an, în viața ta? Răspunsurile la această întrebare pot fi la fel de generale ca „Vreau să fiu fericit” sau „Vreau să ajut oamenii.” Ia în considerare ceea ce speri să obții peste 10, 15 sau 20 de ani de acum încolo.

  • Un obiectiv pe termen lung poate fi acela de a îți deschide propria afacere. Un obiectiv de fitness ar putea fi să fii în formă. Un obiectiv personal ar putea fi o zi cu familia. Aceste obiective pot fi foarte ample.

2 Împarte imaginea de ansamblu în obiective mai mici și mai specifice

Ia în considerare zonele vieții unde dorești să aduci modificări, fie că simți că dorești să te dezvolți cu timpul. Domeniile pot include: cariera, finanțe, familie, educație sau sănătate. Începe să îți pui întrebări despre ce ai dori să obții în fiecare domeniu și cum dorești să abordezi evoluția într-un interval de cinci ani.

  • Pentru obiectivul pe termen lung „Vreau să fiu în formă”, poți atinge obiectivele mai mici „Vreau să mănânc mai sănătos” și „Vreau să alerg un maraton”.
  • Pentru obiectivul pe termen lung „Vreau să-mi deschid propria afacere”, obiectivele mai mici pot fi „Vreau să învăț să gestionez eficient o afacere” și „Vreau să deschid o librărie pe cont propriu”.

3 Pune pe hârtie obiectivele pe termen scurt

Acum că știi aproximativ ce anume dorești să realizezi în câțiva ani, pune pe hârtie obiective concrete pentru a începe să lucrezi la ele acum. Acordă-ți un termen limită într-un interval de timp rezonabil (nu mai mult de un an pentru obiective pe termen scurt).

  • Scrierea obiectivelor le va face mai greu de ignorat, astfel încât să te devii responsabil pentru ele.
  • Pentru a avea un stil de viață sănătos, primele tale obiective pot fi să mănânci mai multe legume și să alergi 5 km în fiecare săptămână.
  • Pentru a-ți deschide propria afacere, primele tale obiective pot fi să faci cursuri de contabilitate și să găsești locația perfectă pentru librăria ta.

Fă pași mai mici în fiecare zi care conduc către realizarea unui obiectiv mai mare

Practic, trebuie să decizi de ce îți stabilești acel obiectiv și cum vei ajunge să-l îndeplinești.

  • Câteva întrebări bune pe care să ți le pui înainte de stabilirea unui obiectiv sunt: Oare merită efortul? Este momentul potrivit pentru asta? Aceasta se potrivește cu nevoile mele?
  • De exemplu, în timp ce un obiectiv de fitness pe termen scurt ar putea fi să te practici un sport nou în termen de șase luni, întreabă-te dacă asta te va ajuta să îți atingi obiectivul mai mare de a alerga la un maraton. Dacă nu, ia în considerare schimbarea obiectivului pe termen scurt la ceva care va fi pe aceeași direcție către îndeplinirea obiectivului pr termen lung.

5 Ajustează-ți periodic obiectivele

Fă-ți timp pentru a reevalua obiectivele mai mici periodic. Te încadrezi în intervalul de timp stabilit? Mai sunt necesare pentru a te menține pe calea spre obiectivele mai mari?

  • Pentru avea un stil de viață sănătos, este posibil să fi atins deja obiectivul de a alerga 5 km. Poate după ce ai alergat mai multe ture de 5 km și ai lucrat la îmbunătățirea performanțelor personale, ar trebui să îți ajustezi obiectivul de la „alerga 5Km” la a „alerga 10 km”.
  • Pentru a îți deschide propria afacere, după ce ai îndeplinit primele obiective de a face un curs de contabilitate și a găsi o locație, poți seta noi obiective pentru a obține un împrumut de afaceri pentru a achiziționa un spațiu și pentru a solicita acordarea de licențe de afaceri corespunzătoare prin intermediul administrației locale. După aceea, te poți orienta către cumpărarea (sau închirierea) spațiului, apoi obținerea documentelor de care ai nevoie, angajarea personalului și deschiderea afacerii. În cele din urmă, este posibil să îți dorești chiar și deschiderea unei a doua locații!

Partea

2

Strategii eficiente pentru realizarea obiectivelor

1 Fă-ți obiectivele specifice

 Atunci când stabilești obiective, acestea ar trebui să răspundă la întrebările extrem de specifice precum cine, ce, unde, când și de ce. Pentru fiecare obiectiv specific pe care îl abordezi, ar trebui să te întrebi de ce este un obiectiv și cum te ajută să atingi obiectivele pe termen lung.

  • Pentru a avea un stil de viață sănătos (ceea ce este foarte general), ai creat obiectivul mai specific „alergarea un maraton”, care începe cu obiectivul pe termen scurt „alergarea a 5 Km”. Când setezi fiecare obiectiv pe termen scurt – cum ar fi de a alegra 5 Km, poți răspunde la întrebări: Cine? Eu. Ce? Alerg 5 Km. Unde? În parc. Când? Peste 6 zile. De ce? Să lucrez spre obiectivul meu de a alerga la un maraton.
  • Pentru a îți deschide propria afacere, ai creat obiectivul pe termen scurt „a urma un curs de contabilitate”. Acest lucru poate răspunde la întrebări: Cine? Eu. Ce? Urmez un curs de contabilitate. Unde? La bibliotecă. Când? În fiecare sâmbătă timp de 5 săptămâni. De ce? Pentru a afla cum să administrez un buget pentru afacerea mea.

2 Creează obiective măsurabile

Pentru a putea urmări progresul, obiectivele ar trebui să fie cuantificabile. „O să mă plimb mai mult” este mult mai dificil de urmărit și măsurat decât „În fiecare zi mă voi plimba pe traseul stabilit de 16 ori”. În esență, vei avea nevoie de câteva moduri de a determina dacă atingi obiectivul.

  • „Voi alerga 5 Km” este un obiectiv măsurabil. Știi sigur când ai făcut-o. Este posibil să fie necesar să setezi obiectivul pe termen scurt chiar și acela de a „alerga cel puțin 3 km, de 3 ori în fiecare săptămână” pentru a lucra către primii 5 km. După primii 5 Km, un obiectiv măsurabil ar fi „să alergi din nou 5 km o dată pe săptămână, dar într-un timp cu 4 minute mai scurt”.
  • De asemenea, „să urmez un curs de contabilitate” poate fi măsurabil, deoarece este un curs specific pe o să-l urmezi și unde vei merge în fiecare săptămână. O versiune mai puțin măsurabilă ar fi „să învăț despre evidența contabilă”, ceea ce este vag, deoarece este dificil de știut când ai terminat de învățat despre contabilitate.

3 Setează obiective realiste

Este important să îți evaluezi cu sinceritate situația și să recunoști care sunt obiectivele realiste și care sunt puțin realizabile. Întreabă-te dacă ai toate lucrurile de care ai nevoie pentru a îți îndeplini obiectivul (abilitate, resurse, timp, cunoștințe).

  • Pentru a avea un stil de viață sănătos și a alerga un maraton, va trebui să petreci mult timp alergând. Dacă nu ai timp sau interes pentru a dedica multe ore în fiecare săptămână alergării, este posibil ca acest obiectiv să nu funcționeze pentru tine. Dacă realizezi că acesta ești în această situație, ai putea să îți ajustezi obiectivele; există alte modalități de avea un stil de viață sănătos, care nu implică acordarea unui timp atât de îndelungat alergării.
  • Dacă dorești să îți deschizi propria librărie, dar nu ai experiență în derularea unei afaceri, nu ai capital (bani) pentru a deschide afacerea și nu ai cunoștințe despre cum funcționează librăriile sau nu ești cu adevărat interesat să înveți , este posibil să nu ai succes în atingerea obiectivelor.

4 Setează-ți prioritățile

În orice moment, ai o serie de obiective toate în diferite stări de finalizare. Este crucial să decizi care sunt obiectivele mai importante sau mai urgente. Dacă ai prea multe obiective, te vei simți copleșit și este mai puțin probabil să le atingi.

  • Încearcă să alegi care sunt obiectivele prioritare. Acest lucru îți va oferi claritate atunci când obiectivele devin conflictuale. Dacă ai de ales între îndeplinirea unuia sau a două obiective minore și finalizarea unui obiectiv important, știi să alegi prioritatea maximă.
  • Dacă lucrezi pentru a avea un stil de viață sănătos și ai stabilit obiectivele mai mici „să mănânci mai sănătos”, „să alergi 5 km” și „să înoți 2 km, 3 zile pe săptămână”, este posibil să constați că nu ai timpul sau energia pentru a face toate acele lucruri simultan. Poți acorda prioritate; dacă vrei să alergi un maraton, mai întâi alergarea unei distanțe de 5 km poate fi mai importantă pentru obiectivul tău decât înotul în fiecare săptămână. Poate dorești să continui să mănânci mai sănătos, deoarece acest lucru este bun pentru sănătatea generală, pe lângă faptul că te ajută să ai o rezistență bună la alergat.
  • Dacă lucrezi pentru deschiderea propriei librării, poate fi necesar să obții o aprobările necesare și să te asiguri că poți beneficia de un împrumut de afaceri (dacă ai nevoie de unul) înainte de a începe să selectezi cărți specifice pentru a le pune la vânzare în magazin.

5 Monitorizează progresul

Scrierea unui jurnal este o modalitate excelentă de a urmări atât progresul personal cât și cel profesional. Verificarea cu tine însuți și recunoașterea progresului realizat către un anumit obiectiv este esențială pentru a rămâne motivat. S-ar putea chiar să te încurajeze să lucrezi mai mult.

  • Apelează la un prieten care să te susțină pentru a îți atinge obiectivul! Te poate ajuta să rămâi concentrat. De exemplu, dacă te pregătești pentru marea cursă, să ai un prieten cu care să te întâlnești în mod regulat și lucrezi, te poate ține pe cale cu progresul.
  • Dacă te pregătești să alergi la un maraton, ține un jurnal de alergare în care înregistrezi cât de mult ai alergat, cât timp a durat și cum te-ai simțit. Pe măsură ce performanțele se îmbunătățesc din ce în ce mai mult, poate fi un impuls sporit de încredere să te întorci și să vezi cât de departe ai ajuns de când ai început.
  • Poate fi un pic mai dificil să îți urmărești progresul în direcția deschiderii propriei tale afaceri, dar notarea tuturor obiectivelor, apoi realizarea acestora sau indicarea momentului în care fiecare este finalizat te pot ajuta să urmărești activitatea pe care ai realizat-o.

6 Evaluează-ți obiectivele

Recunoaște când ai atins obiectivele și sărbătorește în consecință. Ia-ți acest timp pentru a evalua procesul pe care l-ai urmat – de la început până la finalizare. Ia în considerare dacă ai fost mulțumit de intervalul de timp, setul de abilități sau dacă obiectivul a fost rezonabil.

  • De exemplu, după ce ai alergat primul primii 5 km, fii recunoscător că ai finalizat un obiectiv, chiar dacă pare unul mic în comparație cu obiectivul mai mare de a alerga un maraton.
  • Desigur, atunci când deschideți ușile librăriei și faci prima vânzare către un client, vei sărbători, știind că ai lucrat cu succes la obiectivul tău!

7 Continuă să-ți stabilești obiective

După ce ai atins obiectivele – chiar obiective majore de viață – vei dori să continui să crești și să-ți stabilești noi obiective.

  • După ce ai alergat maratonul, ar trebui să evaluezi ce vrei să faci în continuare. Vrei să alergi un alt maraton, sau să iți iei o pauză? Vrei să te diversifici și să încerci o cursă de triatlon sau o cursă Ironman? Sau dorești să te întorci la alergarea curselor pe distanțe mai scurte – 5 Km sau 10 Km?
  • Dacă ți-ai deschis propria librărie, vrei să lucrezi la implementarea evenimentelor comunitare, cum ar fi cluburi de carte? Sau vrei să câștigi mai mulți bani? Dorești să deschideți locații suplimentare sau să te extinzi adăugând o cafenea în interiorul sau alături de librăria ta?

Te-a ajutat acest articol?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *